Dictionar termeni
V
varicela
Dar este imposibil de aflat care sunt acestea"
Edward A. Murphy
varicela
Varicela sau varsatul de vant, este o boala a copilariei cauzata de virusul varicelo-zosterian. Desi este o boala foarte contagioasa, varicela are o evolutie usoara si se vindeca fara vreun tratament special.
Varicela se transmite :
- pe cale aeriana (prin saliva eliminata in timpul vorbirii, stranutului sau tusei) sau
- prin contact direct cu continutul lichidului din veziculele care apar pe corp.
Perioada de incubatie a bolii (de la momentul in care copilul contacteaza virusul pana in momentul in care apare eruptia) este de 2 pana la 3 saptamani. Copilul care are varicela este contagios pe toata durata bolii, de la momentul infectiei pana cand crustele se usuca si cad (eruptia dispare).
Inainte ca eruptia sa apara copilul poate acuza dureri musculare, cefalee (dureri de cap), dureri in gat, stare generala alterata, astenie fizica sau febra. Unii copii nu fac febra, altii au febra usoara sau moderata care nu depaseste 38°C. Foarte rar apare febra severa peste 38°C.
Daca copilul este mic, aceste semne si simptome din perioada preeruptiva pot lipsi, eruptia fiind primul semn al bolii.
Eruptia apare intai pe corp, apoi pe fata si in zonele acoperite cu par, cum este pielea capului. Uneori eruptia poate aparea si pe mucoase (mucoasa bucala, mucoasa conjunctivala sau mucoasa genitala). Deoarece eruptia in varicela apare in valuri, pe corp apar mereu elemente eruptive in diferite stadii de evolutie.
La inceput, apar mici pete rosii, care in scurt timp se umfla si devin papule si apoi se tranforma in vezicule ce contin un lichid clar. Treptat veziculele se usuca si se formeaza cruste.
Eruptia este insotita pe toata durata ei de prurit (mancarime). Dar copilul nu trebuie lasat sa se scarpine, deoarece daca crustele sunt rupte sau se infecteaza, raman cicatrici.
Complicatiile varicelei sunt foarte rare. Cele mai frecvente complicatii sunt infectiile veziculelor cauzate de scarpinat. Cea mai grava complicatie care poate aparea, dar care este extrem de rara este meningita variceloasa (meningoencefalita variceloasa).
Adesea aceasta boala contagioasa se vindeca rapid, fara sa necesite vreun tratament aparte. Copilul bolnav trebuie tinut in casa pe toata perioada bolii, deoarece este contagios. Daca eruptia a aparut si pe mucoasa bucala, cel mic trebuie sa consume alimente semilichide (moi) care sa nu-l jeneze. Alimentatia micutului cu varicela, in perioada in care are febra, trebuie sa contina lapte, ceaiuri, piureuri de legume si fructe. Dupa ce febra si eruptia bucala trec, alimentatia poate reveni la normal.
Medicul poate recomanda administrarea de antihistaminice ori stropirea pielii cu alcool mentolat pentru diminuarea pruritului (mancarimii) sau administrarea de paracetamol pentru scaderea febrei. Nu administrati aspirina la copilul cu varicela deoarece exista riscul de aparitie a sindromului Reye- de aceea, ori de cate ori copilul are febra sau bubite pe corp este bine sa primeasca paracetamol, si nu aspirina pentru ca nu poti sti de la inceput care este cauza afectiunii.
Copilul trebuie spalat macar de 3 ori pe zi pe maini cu apa si sapun, unghiile trebuie taiate cat mai scurt, iar la cei care suporta este bine sa li se inveleasca mainile in manusi de bumbac pentru a evita scarpinatul si astfel suprainfectarea veziculelor si aparitia cicatricilor.
Imunitatea
Varicela lasa o imunitate serioasa- pe toata durata vietii, copilul nu mai face aceasta boala a copilariei. Dar virusul ramane latent in organism si in perioada adulta, cand sistemul imun este mai slabit, virusul se poate reactiva si cauza Herpes Zoster (sau, desi impropriu spus, Zona Zoster).
Pentru a preveni varicela, a reduce severitatea ei si a evita aparitia complicatiilor se recomanda vaccinarea impotriva varicelei.